Cum prepari amestecul care îți va revitaliza plantele
Tot ce trebuie să faci este să pui toate aceste ingrediente, pe rând, într-un recipient și să le amesteci până la omogenizare. Lasă, apoi, conținutul să stea timp de 30 de minute. Strecoară-l și transferă-l într-un recipient cu pulverizator. Pulverizează soluția pe plantele din apartament sau din curte.
Poți turna amestecul într-o sticlă cu pulverizator, fără să strecori conținutul, dacă asta îți dorești. Singura problemă este că nu va fi la fel de comod de mânuit pulverizatorul.
Ce efecte au ingredientele pe care le folosești
Îngrășământul pe care l-ai preparat pe bază de orez îți va revitaliza plantele în doar două zile. Ingredientul amintit sporește creșterea și buna dezvoltare a florilor, datorită conținutului de azot, fosfor și potasiu, nutrienți esențiali de care au nevoie toate plantele, dar nu numai.
Bicarbonatul de sodiu are la rândul său beneficii asupra plantelor. El poate ajuta la îmbunătățirea cantității de pH, precum și la alcalinizarea solului, protejând împotriva eventualelor efecte negative ale oțetului. Acest din urmă ingredient joacă un rol important în combaterea dăunătorilor.